
Colaborarea și comunicarea cu empatie și respect sunt valori importante pentru școala ta. Îţi doreşti ca profesorii din şcoala ta să cunoască şi să practice această comunicare cu copiii, cu ceilalți colegi și cu părinții?
“Comunicarea care apropie“ este trainingul care îți poate fi sprijin, având și un puternic rol de coeziune al echipei.
Cursul Comunicarea care apropie este un curs de Comunicare Nonviolentă (CNV) ce îi poate ajuta să își dezvolte abilitățile de ascultare empatică și colaborare cu respect.
În lucrul cu școlile, Comunicare Nonviolentă oferă instrumente și material pedagogic pentru profesori, directori și personal auxiliar cu scopul de a crește abilitățile de comunicarea și rezolvare pașnică a conflictelor. Intenția este de a crea comunități care să cultive respectul reciproc, cooperarea, interacțiunile empatice, îmbunătățind astfel starea de bine a tuturor celor implicați, cât și învățarea.
Atelierele și cursurile dedicate profesorilor sunt gândite astfel încât ei să vină în contact cu noțiuni teoretice și pe care să le practice în jocuri de rol, precum și cu situații concrete din viața lor.

Consolidarea echipei
Cursul are un puternic rol în consolidarea echipei, membrii echipei ajungând să se cunoască mai bine și să creeze legături mai puternice de cooperare între ei, cât și cu elevii școlii.
Participanții vor lucra și împărtăși individual, în grupuri mici, precum și în plen, în grup mare.
Scurtă prezentare a structurii cursului:

Modulul I: Sesiune de cunoaștere și conectare
Modulul II: Bariere în comunicare
Modulul III: Pașii comunicării nonviolente
Modulul IV: Empatia și ascultarea empatică
Modulul V: Feedbackul autentic
Modulul VI: Bonding de grup
Propunem mai multe variante de livrare:
Varianta 1:
2 jumătăți de zi + 1 zi întreagă
Vineri: 16.00- 19.00
Modulul I: 16.00 – 17.00
Pauză: 17.00 – 17.30
Modul II: 17.30 – 18.30
Închidere: 18.30 – 19.00
Sâmbătă: 09.30 – 18.00
Modulul III: 09.30- 11.00
Pauză: 11.00 – 11.30
Modulul III: 11.30 -13.00
Prânz împreună: 13.00 -14.00
Modulul IV: 14.00 – 15,30
Pauză: 15.30 -16.00
Modul IV: 16.00 – 17.30
Închidere: 17.30 – 18.00
Duminică: 09.30 – 13.00
Modul V: 09.30 – 10.30
Pauză: 10.30 – 11.00
Modul VI: 11.00 -12.00
Evaluare și închidere: 12.00 -13.00
Prânz împreună: 13.00 -14.00 (opțional)
Varianta 2:
2 zile întregi
Sâmbătă: 09.00 – 17.30
Modulul I: 09.00- 10.00
Modulul II: 10.00 – 11.00
Pauză: 11.00 – 11.30
Modulul III: 11.30 -13.00
Prânz împreună: 13.00 – 14.00
Modulul III: 14.00 – 15.30
Pauză: 15.30 – 16.00
Evaluare și închidere: 16.30 – 17.30
Duminică: 10.00 – 17.30
Modulul IV: 10.00- 11.30
Pauză: 11.30- 12.00
Modulul IV: 12.00- 13.00
Prânz împreună: 13.00 -14.00
Modulul V: 14.00- 15.00
Pauză: 15.00 – 15.30
Modulul VI: 15.30 – 16.30
Evaluare și închidere: 16.30 -17.30
*pot fi stabilite și alte 2 zile din săptămână
Varianta 3: weekend 1+ weekend 2
Weekendul 1
Vineri (3 ore: 16.00- 19.00):
modulul I: 16.00 – 17.00
modul II 17.30 – 18.30
Închidere 18.30 – 19.00
Sâmbătă (4 ore: 09.00 – 13.00)
modulul III – 09.00- 10.30
Pauză: 10.30 – 11.00
Modulul III: 11.00 -12.30
Închidere 12.30 – 13.00
Prânz împreună: 13.00 -14.00
Pauză de 2 -3 săptămâni, timp în care au exerciții de practicat
Weekendul 2
Vineri (4 ore: 16.00- 19.00):
modulul IV: 16.00 – 17.30
pauză: 17.30 – 18.00
modulul IV: 18.00 – 19.30
închidere 19.30 – 20.00
Sâmbătă (4 ore: 09.00 – 13.00)
modulul V: 09.00- 10.30
Pauză: 10.30 – 11.00
Modulul VI: 11.00 -12.00
Evaluare și închidere: 12.00 -13.00
Prânz împreună: 13.00 -14.00
Cum și unde se desfășoară cursul?
- Cursul se desfășoară fizic (în sala de training/față în față)- este recomandarea fermă, dar poate fi organizat și hibrid sau online
- poate avea loc în cadrul școlii sau într-o locație agreată în comun.
Oferta de preț: 1500 euro
Oferta include:
- Pregătirea și designul de curs
- Prezentare și materiale
- Livrarea a 15 ore de training și facilitare (100 de euro/oră x 15 ore)
- Suport de curs pentru fiecare participant
- Fiecare participant pleacă cu strategii aplicabile la clasă și nu numai, precum și cu fișe de lucru
- Factura pe firmă
- Adeverință de participare pentru profesori
Nu sunt incluse gustările, masa de prânz, apa, cafea, ceaiul din pauze. Acestea vor fi asigurate așa cum se agreează de comun acord (ori de către școala organizatoare, de către echipa de traineri sau de către fiecare participant).
Prețul poate varia în funcție de numărul de ore, de cât de mare este echipa școlii, pe ce se dorește să se pună mai mult accent, care este obiectivul principal.
Te invităm să vezi testimoniale și poze de la alte cursuri ținute pentru profesori în linkul de mai jos:
Traineri
În funcție de detaliile finale ale instruirii, trainingul va fi livrat de către Lăcrămioara Ocunschi, în parteneriat cu un membru din echipă.
Lăcrămioara Ocunschi, fondatoarea Școlii de dresat dragoni, este trainer si coach certificat cu experiență.
Expert în comunicare și marketing cu studii de psihopedagogie, coach și trainer certificat în echipe naționale şi internaționale, implicată în educaţia adulților, tinerilor și copiilor, Lăcră organizează workshop-uri, programe şi tabere în care utilizează învățarea experiențială pentru a facilita procesul de învățare. Lăcră este părinte de adolescent şi lider cercetaş și a facilitat sute de activităţi de educaţie nonformală
Din 2016 studiază şi practică cu bucurie comunicarea nonviolentă (CNV), dorința ei fiind de a contribui la crearea unor comunități care să cunoscă şi să practice CNV. La workshopurile ei și la grupul de studiu de comunicare nonviolentă au participat profesori și manageri de la unități de de învățământ de stat și privat, precum și manageri și antreprenori de centre educaționale private.
Pentru a afla mai multe despre experiența ei și despre trainingurile pe care le livrează accesează linkul de mai jos
https://www.lacramioaraocunschi.ro/2017/11/12/training/
ÎNSCRIERE
Click pe butonul CONTACT, scrie un mesaj cu titlul “Vreau ATELIER pentru profesori“ și lasă-ne câteva detalii despre echipă și despre ce vă doriți.
Noi te contactăm și stabilim datele disponibile, durata, numărul de participanți per atelier, precum și alte detalii astfel încât să ne fie cât mai lin și mai cu sens tuturor.
Te vom susține chiar și cu textul pe care să îl trimiți cadrelor didactice pentru a se înscrie.
