Atelierul Dansând cu conflictele, modulul 2 pentru clasele V – VIII, continuare modul 1, este atelierul în care elevii află cum să rămână autentici și să se exprime respectuos în mijlocul unui conflict

În cadrul atelierului, elevii vor aprofunda cum să abordeze cu respect și sinceritate conflictele ce pot apărea între ei, cu profesorii, acasă sau în alte contexte.

Elevii vor învăța să își exprime gândurile și emoțiile cu sinceritate și respect, astfel încât să își rezolve conflictele într-un mod constructiv. Vom explora împreună modalități de a rămâne calmi în momente tensionate și de a răspunde cu empatie, indiferent dacă se află într-o dispută cu colegii, profesorii sau în familie. Printr-un exercițiu practic din viața reală, copiii vor descoperi că pot contribui la relații armonioase fără a renunța la autenticitatea lor.

Conflictele apar în orice relație, dar modul în care le gestionăm face toată diferența!

📢 Concret, în cadrul atelierului „Dansând cu conflictele”, elevii vor învăța:
✅ Cum să își exprime cu sinceritate și respect gândurile fără a îi leza pe ceilalți
✅ Cum să își identifice emoțiile și nevoile
✅ Cum să evite reacțiile impulsive, să își mențină calmul în momente tensionate și să găsească soluții constructive
✅ Cum să transforme conflictele în oportunități de conectare și colaborare

🌟 Prin practică și scenarii din viața reală, îi ajutăm pe copii să își dezvolte abilități valoroase de comunicare și relaționare!

La sfârşitul atelierului….

  • vor primi un document printat, care îi ajută la dezvoltarea vocabularului de emoții și nevoi și la abordarea conflictelor.
  • vor avea și mici misiuni (aka teme) pentru acasă. 
Share Button